Burnout de vară?

Semne care indică necesitatea unei pauze și micro‑ritualuri de resetare mentală pentru modele

Când termometrul sare de 30 °C, ring‑light‑ul parcă se încinge și mai tare, iar chat-ul îți cere zâmbete în serie, e ușor să confunzi oboseala cu “așa e sezonul”. De fapt, poate fi începutul unui burnout de vară – un „val de căldură” emoțional care nu dispare odată ce pornești aerul condiționat.

Semne clare că soarele îți topește bateriile:

Clipești din ce în ce mai des în fața camerei à Ochii tăi încearcă să se odihnească, iar creierul strigă “pauzăăă!”

Nu mai ești la fel de spontană în conversații, interacțiuni à Cortexul frontal este suprasolicitat, iar creativitatea e prima resursă de sacrificiu

Schimbi ținutele de 3 x mai des à Încerci inconștient să compensezi lipsa de energie prin costumație

Zgomotele de fundal (A/C-ul, ventilatorul, traficul, zumzetul din studio) devin insuportabile à Pragul tău senzorial coboară atunci când ești obosită

Dacă în decursul unei săptămâni bifezi cel puțin două sau trei din instanțele de mai sus, corpul și mintea îți oferă semnale clare, te bat pe umăr și-ți spun: “hey, e timpul să încetinești puțin!”.

Dar nu ești singură în toată această călătorie! Venim în sprijinul tău cu câteva sugestii care ar putea să te ajute, să îți ușureze această perioadă și să te ghideze înspre recalibrare.

a) Tehnica respirației 3-4-5

Ori de câte ori iei o pauză între sesiuni, inspiră timp de 3 secunde, păstrează aerul în tine timp de 4 secunde și expiră pentru 5 secunde. Trei din aceste serii ar trebui să reprezinte un bun punct de plecare. E util să le folosești ori de câte ori ai nevoie să îți clătești puțin interiorul.

b) Playlist revigorant

Construiește-ți un playlist cu melodiile pe care le consideri cele mai energizante pentru tine. Știi exact la ce mă refer! Fix acele piese care te-ar ridica oricând de pe scaun. Apasă butonul de play ori de câte ori ai nevoie de un espresso de dopamină, căci așa cum te energizează uneori muzica, nici cafeaua nu reușește s-o facă!

c) 1-3-1 goal journal

Notează în jurnalul tău personal:

Un motiv pentru care ești recunoscătoare pentru ziua precedentă (ieri)

3 lucruri pe care ai vrea să le atingi astăzi (nu targets mari, lucruri pentru care nu depui un efort deosebit)

1 promisiune de auto-răsfăț (un pahar de prosecco seara, la cea mai frumoasă terasă din oraș, spre exemplu)

Dă‑i corpului tău pauzele pe care le cere și vei descoperi că tips‑urile cresc când energia ta e veritabilă, nu când transpiri în ring‑light.

Vara trece, vibe‑ul tău rămâne, cu condiția să‑l reîncarci în doze mici, dar dese.

Îți urăm spor în toate sesiunile tale!

Wow Agency Studio, București

WhatsApp: 0757 222 222

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top