Primăvara trecută nu știam că viața mea era pe punctul de a se schimba. Aveam o rutină care mă storcea de energie, un job care nu mă definea și o voce interioară care îmi tot șoptea: asta este viața pe care ai ales-o, trebuie să te obișnuiești, să te adaptezi, să strângi din dinți și să mergi mai departe. Dar îmi era frică. Frică de ce-o să zică lumea dacă renunț și mă reprofilez, de necunoscut, de… mine, poate!
Dar știi cum e primăvara? Te zgâlțâie blând. Nu te trage de mânecă, ci îți pune lumină în suflet. Și într-o zi de aprilie, cu imaginea soarelui care mângâia blocurile din cartierul meu, de la periferia Bucureștiului, am spus gata. Mi-am făcut curaj și am aplicat pentru un interviu cu Wow Agency Studio.
Nu aveam experiență. Nu aveam nici măcar un plan pe care să-l pun în aplicare. Aveam doar o dorință: să îmi recuperez libertatea mentală și financiară. În termenii mei.
Prima zi
A fost cu emoții. Multe. Dar și cu zâmbete. Oamenii de aici nu erau deloc așa cum îmi imaginam. Nu am fost întâmplinată de stereotipuri și nici de măști. Doar persoane reale, calde, care mi-au spus: „O să fie bine. Ai ce-ți trebuie. Doar ai răbdare cu tine ș-ai să vezi că reușești!” Și cuvintele acelea chiar au contat!
În primele săptămâni am învățat mai multe despre mine decât în ani întregi de stat la birou. Am învățat că pot să vorbesc cu oricine, că nu e nimic greșit în a-ți folosi feminitatea ca formă de putere, că un zâmbet sincer poate cuceri lumea – sau măcar un open live chat plin de urmăritori din toate colțurile lumii.
A avea curaj nu înseamnă a elimina complet frica, ci a o îmbrățișa
Am avut momente de îndoială. Dar fiecare pas înainte era un câștig. M-am redescoperit: o femeie sigură, echilibrată, cu vise mari. Am renunțat la chirie și mi-am achiziționat primul apartament singură, am investit în cursuri de hairstyling și mi-am conturat pasiunea, urmând să pun bazele unui business, am început să visez din nou – nu doar să supraviețuiesc de la un salariu la altul.
Acum?
Sunt în continuare eu – doar că mai liberă, mai stabilă, mai… aproape de mine.. Și știu că fiecare zi în care aleg să fiu prezentă pe platforme nu e despre a arăta bine, a fi perfectă, intangibilă, ci despre a fi acolo, autentică, cu toată energia mea bună. Despre a crea, a inspira și, da, a câștiga frumos, în timp ce mă respect pe mine.
Primăvara asta se numără fetele curajoase. Cele care nu mai așteaptă validarea altora ca să se pună pe primul loc. Cele care știu că schimbarea vine din interior, dar uneori are nevoie de un microfon, o cameră și o conexiune bună la internet!
Eu sunt una dintre ele. Și dacă simți că e și timpul tău… poate e semnul pe care-l așteptai! 🌷
Programează un interviu și hai să devenim colege!
Wow Agency Studio – București
WhatsApp: 0757 222 222